niciodata nu m-am dat in vant dupa barci. chit ca se numeau bateau mouche, iaht sau canoe. inca nu stiu de ce am coborat atunci pe mal, pana aproape de apa. si nu pot sa-mi inchipui de ce m-am lasat convinsa.

am trait in acel apartament calduros cel mai placut decembrie. noi doua, pisica, nenumaratele cani de ceai, cartile. muzica ce nu se oprea niciodata.

dying is fine. living is better

imi ia in jur de 2 milisecunde sa stiu ca esti aici. si ca ai sa ramai si maine. imi redai zilnic siguranta printr-o imbratisare si zeci de soapte in noptile in care mos Ene nu vrea sa vina si pe la mine. nu ripostezi niciodata. nu imi refuzi niciodata nimic. uneori ma intreb ce fel de corzi elastice iti sunt nervii si cat iti vor mai rezista timpanele.

destul.


p.s: pentru ca imi adori fiecare cadere