E de-a dreptul miraculos cum fiecare om din fostul meu grup vesel si-a gasit cate o pereche care sa-i scoata la suprafata tot ce urasc la mine.
Cu ea m-am cunoscut in primul an de liceu. Eram doua revoltate cu tendinte teribiliste care ascultau Metallica. Ne-am imprietenit cand o colega ne spunea povestea dramatica a paunului pe care l-a primit mostenire de la bunica-sa si am fost singurele care au izbucnit intr-un ras isteric (si primele catalogate drept lipsite de sensibilitate). Ne-am facut casuta in ultima buda de la etajul 1 (every girl's paradise, era cea mai mare buda din tot liceul) si ne-am fumat impreuna orele de chimie doi ani. Mai apoi eu am plecat. Ea a ramas.
Doi ani mai tarziu, ne intalnim intr-un bar. Ea ajunge jumatate ametita. Eu nu. Ea rade isteric in timp ce-mi povesteste despre fosta & mai tarziu plange din acelasi motiv.
Life sucks in mysterious ways.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu