papilon

- Em?
Da.
- Arat bine in pijamalele astea?
Ma aplec si-ti raspund la ureche: Lexule, suntem 3 in salonul asta in limba dupa tine si daca mai stai mult pe aici, cred ca baba de langa geam o sa inceapa sa-ti faca avansuri. Si uite ce camasa de noapte misto are...
Surasul tau obosit si strengaresc ma asigura ca lucrurile stau mai bine.

 Slalom printre masini. Mara injura din dreapta in draci "da-te in biiip mea la o parte", "ma biiip biiip ce biiip mea ti-ai gasit sa iesi si tu acum?" (iti jur ca nu am auzit-o niciodata vorbind in halul asta, desi unele situatii i-au permis); Emi e verde la fata, as putea sa o pun in fata oricarui semafor ca sa nu mai astept.

- Lexule, ai mancat ceva azi?
Nimic.
- Haide, scumpo, spune ceva...
Cuvinte indescifrabile.

 - Ametesc...
Stai jos. Nu te mai ridica, te rog eu fain. Urmatoarea secunda chem intariri. Ai cazut, copil, iar eu nu am putut niciodata sa te ridic.

 Haide, copil scump, dormi acum, nu te mai gandi la sex-appeal.
- De ce a trebuit sa lesin ca sa imi spui asa..."copil scump"?
Cuvintele cu adevarat mari necesita destul de mult timp pentru a fi rostite. Si cum noi n-am cunoscut sincronizare...

 - Vreau sa ma duci acasa.
Cand te hotarasti unde anume e acasa, te duc.
 - Crezi ca am gresit?

Cred ca ai ales. Un drum s-a bifurcat si ai ales poteca mai putin umblata, dar ai ales bine; ai ales drumul care face diferenta. Mergi inainte.

 Cand dormi esti la fel de scumpa ca acum mult timp in urma, astfel incat imi vine sa te strang in brate intr-o exacerbare emotionala si sa sar in sus de bucurie: te-ai intors! Dar te privesc pentru a doua oara si senzatia dispare. Tu esti tu. Eu sunt eu.

nu a mai ramas nimic din ce a fost. nici mcar o farama. ceva de care sa ma agat cand ma strangi in brate (si chiar ma strangi, dar nu sunt mainile pe care le stiu; cu venele gata sa explodeze de la caldura, mainile tale nu mai sunt ale mele. au fost?).

I've got my head and my heart on the dance-floor. (*)

p.s: happy b-day! ;)

it's all coming back to me

totul (f*ck! re)incepe cu un "help needed: am pierdut autobuzul si trebuie sa ajung in jumatate de ora pe colina. if I don't get there in time, I'm a dead person which means you'll never ever get to see my mauve converse sneakers"

si te roaga sa ramai sa-i asculti discursul, ca doar "te-ai ridicat deja din pat, nu mai fi atat de antisociala" and so you stay because she promised that you won't die if you listen to some unfriendly (I'd add: frustrated, cranky, gross-minded, macho, perky, bossy) guys talking about how crappy our educational system is.

and then it's her turn to speak and you unwillingly stop listening to what she pleads for or against, and start paying more attention to her moves, trying to find something that betrays her bustle. but you can scarcely notice any sign. and right then, in the middle of her speech, you realize that she's still there, in your heart, untouched by all the (so called + real, let's say) lovers who've been coming after her. you know that's not the right thing to feel, but you just can't help it.

it's as though all gods love me and hate me at the same time.

another day, same drama

I hate it when I see you like this, unable to stand up and scream. And you don't try to make it less painful. You're not making it bearable because you simply can't bear it. But who am I to judge or argue about taking the best decision out of all the possibilities when I myself can't?

Living is not as easy as siting on a fence and waiting for the wind to whistle a happy song. Living is all the shitty stuff we've been doing. And just when you think it's over, there comes another one.

?

am scuipat din mine ultima farama de noi.

sunt o panza goala ce-si asteapta artistul in coltul cel mai luminat de camera

revelatie

am nodul asta in stomac despre care nu-mi pot da seama cum as putea sa-l scot (inca) asa ca mi-am facut o eticheta pe blog. this might work :)

distorted heart

sometimes, when I read your hidden words, I feel like killing everyone who has ever harmed you. i know you've never wanted this. you're not one of those people who'd kill in the name of justice.

there is something inside you untouched by monsters.

you suffer again and again because your wounds are far from being healed. and there is no promise of salvation for anyone. you cure although you suffer, but it will not save you. you cure, and you will not rise in glory.


p.s: my head is full of your words all tangled and hanging there. you have put them there, with thought and care. no empty person could have done something so beautiful.

dying is fine. living is better

imi ia in jur de 2 milisecunde sa stiu ca esti aici. si ca ai sa ramai si maine. imi redai zilnic siguranta printr-o imbratisare si zeci de soapte in noptile in care mos Ene nu vrea sa vina si pe la mine. nu ripostezi niciodata. nu imi refuzi niciodata nimic. uneori ma intreb ce fel de corzi elastice iti sunt nervii si cat iti vor mai rezista timpanele.

destul.


p.s: pentru ca imi adori fiecare cadere

ideea e sa te si opresti

Sunt un om simplu cu unele momente colorate.

Se facea ca mergeam pe o strada. Nu stiu unde era strada asta, dar jucam rolul omului simplu perfect. Totul identic cu scenariul. Trebuie sa fiu o actrita buna, dar acesta nu este rolul meu.

Se facea ca mergeam pe o strada. Doua felinare palpaiau timid pe marginea drumului, iar dincolo de acestea drumul era inghitit de bezna. Poate asa e si in viata, nu poti sa vezi decat ceea ce e luminat.

Se facea ca mergeam pe o strada si ma gandeam ce coloana sonora minunata au pus la filmul asta. Sunt melodiile pe care le ascult cu cea mai mare placere, dar acesta nu este rolul meu. Viata mea este altfel, mai colorata.

Se facea ca mergeam pe strada asta de care va tot spun si imi doream sa fi avut macar o plasa in mana sau o geanta pe umar, dar n-aveam nimic. Pur si simplu mergeam pe strada aia in jos, cu palma in fund, cum s-ar zice. Si atunci mi-am dorit ca rolul acesta sa nu se mai asemene deloc cu mine.

Se facea ca mergeam pe strada asta si, impredictibil, m-am oprit, desi toti din platou imi spuneau sa continui, ca totul e perfect si cica nu au mai gasit pe nimeni atat de buna ca mine in rolul asta de om simplu care merge pe o strada luminata de doua felinare cu palma in fund. Si atunci mi-am zis "eu nu mai sunt un om simplu, iar momentele alea colorate, bucatelele alea de asa zisa fericire, mereu s-au facut gri".

ochii care nu se vad, se uita

Oamenii care m-au influentat au aparut mereu subit si la fel de brusc s-au schimbat si relatiile dintre noi (in mai bine sau mai rau, iar mai apoi in mai rau).

Am inceput sa fiu oricand pregatita sa dau drumul fara sa rup prea multe sfori si fara sa vreau mai apoi sa le innod. Am inceput sa cred ca rareori se intampla ca bratele pe care le vreau aici pana cand moartea ne va desparti se adeveresc a ramane bratele ravnite si dupa zeci, sute de zile petrecute impreuna. Suprasaturatie. Si totusi, nu incetez sa caut doua buze dimineata, la pranz si seara, in speranta ca tot acestea vor fi cele langa care o sa ma ninga si iarna viitoare, insa stiu ca nu e ultima persoana care ma va face sa gandesc ca o viata nu e de ajuns sa-mi consum iubirea.

Ochii care nu se vad, se uita. Si cum ramane cu cei ce se vad zilnic?

EA nu are nicio vina, este doar personajul prins la mijloc intre doua blocuri ce se cearta in zorii zilei. EA este punctul comun din trecutul nostru, ceea ce ne leaga, ne rupe si ne innoada. EA este cea in bratele careia o sa ma intorc mereu cand ma simt singura, la fel cum si tu o sa cauti alinare tot in cuvintele ei. EA este cea din cauza careia ne certam fara vreun motiv exact - orbecaim prin intuneric si ceata tinandu-ne de mana, nestiind incotro s-o apucam.

EA este cea despre care vorbim cu teama si pe care o privim pe furis prin perdea, dar nu este si cea dupa care ravnim pe ascuns, in timp ce ne multumim una cu cealalta pentru ca EA nu impartaseste sentimentele niciuneia.

EA inseamna mult pentru amandoua, dar nu reprezinta o piedica pentru NOI. EA este EA - putin aiurita, patetica ceva mai mult. EA face parte din noi, este in bagajul emotional pe care te-am ajutat sa-l cari pana la etajul 3 si tot EA este si in geamantanul meu de sub pat. Depinde de NOI cum inaintam: cu EA drept obiect al geloziei nejustificate sau cu EA drept parte din trecutul fiecareia, ce nu mai are implicatii sentimentale in prezent.


Si nu, EI nu ii pun un titlu. EA este doar un capitol, nu o intreaga carte.

where is my mind?

Azi se implineste o luna de cand am tras ultimul fum. Inca nu m-am hotarat cum sa sarbatoresc.

this is the dead-end road you've been walking on

Your window is no longer the only one to light my way in the dark.



No more emptiness/loneliness/fear of going to sleep alone.

is this a happy ending?

This part of the city is lighted only by one window. I stay in the dark as I watch the rays of light dancing on the snow. I remember a smile. Her smile. Her warm smile, her sense of humor, her hands laughing. I've never thought someone could smile with the whole body.
She does.

This part of the city has always been a place for refugees.

And? And what? And all I seem to do is rewrite the same story with different letters, different characters, different places, different times, but in the end it's still me, the dark and the light coming from that one and only window.

I don't know how this will end. Why does the end matter?

this is one of my regrets

M: bine ca a trecut frigul
M: gerul
M: congelatorul
M: -30 de grade
M: asta e bataie de joc, draga god
Pathetic: :))
Pathetic: auzi, noi de ce nu ne-am mai intalnit?
M: de la...frig
Pathetic: nu, serios acum
M: nu stiu. cred ca e mai bine asa for the both of us
M: eu sunt bine ca nu te vad
M: desi e si aiurea in acelasi timp
M: ca stai la 2 scari distanta mai nou
M: nu la enspe mii de km
M: tu esti bine ca nu ma vezi?
Pathetic: we used to be friends
Pathetic: acum parca doar ne tragem de par cand ne intalnim
Pathetic: si ne dam una alteia in cap
M: concluzie: noi trebuia sa ramanem doar prietene
M: pot sa pun asta pe blog?
Pathetic: da
M: dar sa stii ca o sa-l fac available for everybody
Pathetic: e okay

Si totusi, parca vreau sa las concluzia suspendata intre doua ofofmaimai-uri.

p.s: yes, now you may ask me "oh, sweetie, are you okay?" and I'll tell you what bothers me & then you'll say "she's such a bitch" but actually not mean it because I saw you staring at her ass once.

Revelatia de pe la 2...sau 3

Te iubeste...I have no doubt about that. Chiar daca doarme chircita pe fotoliul meu si nu pe al tau, she's yours, not mine. And the scars on my legs will always remind me of her heart. The heart that's yours, not mine.

[Am I a fucking idiot? Yes, most of the time. I ruin people by ruining myself. But I can't say "I'm gonna stop" and surely stop. I (might) go on 'cause she's my obsession. In fact, I think she's the only one who ever cared about me except my grandpa & Yvonne. Why am I not letting her go? Well, I still haven't figured that out.]

Te iubeste. Are nevoie de tine...acum, cand se trezeste, inainte sa adoarma, dupa ce isi bea cafeaua. Cand se uita in oglinda si vede urmele pe care i le-ai lasat, te cauta. In mine n-o sa te gaseasca. Eu ii tulbur marea, i-o colorez cu rosu, cu frisoane, nopti nedormite, apeluri de urgenta (sa-i multumesti ca nu a sunat...), geamuri sparte, tricou...tricoul patat de balta mea de vise rebele...de viata. De ace si fum. De licori si fantasme...halucinatii. Special needs.

Simteam nevoia sa-ti scriu in timp ce-mi scriu mie. Nu stiu daca in final ti-am scris doar tie sau mi-am scris doar mie. Stiu doar ca...am intrecut masura mult prea mult de data asta. Ca Yvonne o sa citeasca si o sa ma sune alarmata intrebandu-ma de rosu, ca ea o sa se trezeasca in urmatoarele 10 min pentru ca o sa dau drumul la T&S si o sa-i spun ca melodiile astea nu mai inseamna nimic pentru mine (oare mai inseamna?) sau poate o sa-i pun Placebo si o sa-i spun ca am glumit cand i-am spus "te urasc".

Sleeping with ghosts. Halal trezire la...realitate(?!).

I'd better let it die

The saddest part of a broken heart
Isn't the ending so much as the start
The tragedy starts from the very first spark
Losing your mind for the sake of your heart
The saddest part of a broken heart
Isn't the ending so much as the start

"Some lesbians you have to break up with more than once." Amen!

1 minute till midnight and you're still here

20 seconds to your warm embrace
almost 9 days of wondering why we've never talked to each other about us since you came back
6 minutes to decide: should I knock or should I go? would you open or would you be gone somewhere else?
3 hours and a half since you're here with me
35 minutes I couldn't stop saying "I missed you so much"
7 seconds since you last kissed me

& my heart keeps beating like a drummer
the pace is lost (if found, please don't return to the owner)

my dear watson

am primit un mesaj cu "la multi ani" de la un numar necunoscut. cu o fata stupefiata, spranceana suficient de intrebator arcuita la ecran, astept vocea lui David Bowie sa-mi confirme faptul ca a fost doar o eroare umana - expeditorul a incurcat persoanele, a gresit numarul, a incurcat data, i-a aterizat un ozn pe casa, i-a furat telefonul si mi-a trimis mie mesaj s.a.m.d. trec 10 minute, 20, 30. nimic. imi chinui creierul cu tot felul de intrebari precum cand e revelionul pe stil vechi?, stai asa, trebuia sa intreb mai intai pe ce data suntem azi sauoare se referea la ziua mea sau la anul nou?. mai trec multe minute, tot nimic. trimit mesaj inapoi "pentru ce la multi ani?". tot nimic. in gandul meu s-a legat atunci teoria! pe expeditor l-a rapit extraterestrul dupa ce (tot el, mama lui de drac verde) mi-a trimis mesajul cu pricina!!!

"si uite asa, am rezolvat o enigma pe ziua de azi, my dear watson" imi spune vocea lui Sherlock Holmes din capul meu.

Sie ist bis über beide Ohren verliebt...

Jessus doesn't love me

E de-a dreptul miraculos cum fiecare om din fostul meu grup vesel si-a gasit cate o pereche care sa-i scoata la suprafata tot ce urasc la mine.

Cu ea m-am cunoscut in primul an de liceu. Eram doua revoltate cu tendinte teribiliste care ascultau Metallica. Ne-am imprietenit cand o colega ne spunea povestea dramatica a paunului pe care l-a primit mostenire de la bunica-sa si am fost singurele care au izbucnit intr-un ras isteric (si primele catalogate drept lipsite de sensibilitate). Ne-am facut casuta in ultima buda de la etajul 1 (every girl's paradise, era cea mai mare buda din tot liceul) si ne-am fumat impreuna orele de chimie doi ani. Mai apoi eu am plecat. Ea a ramas. Doi ani mai tarziu, ne intalnim intr-un bar. Ea ajunge jumatate ametita. Eu nu. Ea rade isteric in timp ce-mi povesteste despre fosta & mai tarziu plange din acelasi motiv.

Life sucks in mysterious ways.

I don't wanna go higher

Your heart is not open, so I must go
The spell has been broken, I loved you so
Freedom comes when you learn to let go
Creation comes when you learn to say no





Poate mi-am învățat lecția de data asta. Sau poate doar mi se pare, până data viitoare când voi spune exact acelasi lucru.

I've got this feeling...

you grew up strong

pentru ca monstrii n-au reusit sa te distruga. pentru ca unii sunt/au devenit eu.

surprize, surprize

Dupa multe luni de schimburi de injuraturi on-line si off-line, aseara mi s-a lamentat iar Mara. Ca viata e trista. Ca-i cade netul. Ca nu mai are cine s-o care acasa la 4 dimineata. Ca si-a luat mouse mov desi voia roz.

Poate nu sunt eu un om normal, dar relatiile astea cu foste incep sa imi sufle in ceafa. Parca as fi in emisiunea lu' Andreea Marin (sau cum naiba o mai cheama acum) si se gaseste zilnic cate vreo zana prost imbracata care sa ma tarasca prin cimitirul fostelor (pseudo)iubiri.

Ma duc sa ma ascund sub plapuma.

intinzand margarina pe paine

...mi-am dat seama ca a fost absurdă și pe alocuri ciudățică viața, dar pe de altă parte mi s-a promis un concert, la alegere. Things are starting to get better :)

Meanwhile:

prima zi din an

...si prima intalnire cu o fosta (indeed, se anunta multe evenimente ciudate pe anul asta).

Pentru ca acasa (btw, ar trebui sa ma hotarasc care "acasa" e acasa pe bune) mi-a invadat my sweet cousin Yvonne intimitatea I've been feeling extremely lonely (yep...again) the past few days, I decided to give it another try ask her on a date. S-a terminat cu eu (treaza, I swear to g-o-d!) in rol de mama ranitilor (this barely happens) si cu ea chinuindu-se sa lege cuvinte printre sughituri si guri de vin.

Concluzie: sunt pe cale sa devin un om normal, in ciuda evenimentelor cacacioase ce-mi sunt prezise in horoscop. Ha!