Oamenii care m-au influentat au aparut mereu subit si la fel de brusc s-au schimbat si relatiile dintre noi (in mai bine sau mai rau, iar mai apoi in mai rau).
Am inceput sa fiu oricand pregatita sa dau drumul fara sa rup prea multe sfori si fara sa vreau mai apoi sa le innod. Am inceput sa cred ca rareori se intampla ca bratele pe care le vreau aici pana cand moartea ne va desparti se adeveresc a ramane bratele ravnite si dupa zeci, sute de zile petrecute impreuna. Suprasaturatie. Si totusi, nu incetez sa caut doua buze dimineata, la pranz si seara, in speranta ca tot acestea vor fi cele langa care o sa ma ninga si iarna viitoare, insa stiu ca nu e ultima persoana care ma va face sa gandesc ca o viata nu e de ajuns sa-mi consum iubirea.
Ochii care nu se vad, se uita. Si cum ramane cu cei ce se vad zilnic?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu